Decizie de ultimă oră în privința școlilor, cu ocazia vizitei Papei Francisc

Decizie de ultimă oră în privința școlilor, cu ocazia vizitei Papei Francisc
Publicat: 24/05/2019, 13:05

Toate școlile și grădinițele din Capitală vor avea, vineri, 31 mai, cursurile suspendate cu prilejul vizitei Papei în București, iar în cursul zilei de joi, doar o parte din unitățile de învățământ își vor închide porție. Decizia a fost luată în cadrul în cadrul comandamentului întrunit la Primăria Capitalei.

Soluția a venit de la Poliția Capitalei, Gabriela Firea declarând că salută această propunere.

„La summitul de la Sibiu s-au închis școlile în tot orașul, timp de o săptămână și a fost o decizie foarte bună. (…) Cine spune că școlile trebuie închise parțial, nu știe care este intensitatea acestui eveniment”, a declarat Gabriela Firea.

La rândul său, Ioana Neacșu, inspector general, a anunțat că vor fi demarate procedurile necesare.

„Ținând cont de recomandările Poliției, vă propunem ca pentru data de vineri să suspendăm cursurile în toate școlile din București, iar joi să fie suspendate parțial. Vom demara procedurile pentru suspendarea cursurilor total pentru data de vineri”, a anunțat Ioana Neacșu.

„Poliția Capitalei va participa cu 2.000 de polițiști la vizita Papei. Suntem total pregătiți pentru această misiune”, a declarat Ciprian Miron, șeful Poliției Capitalei.

Papa Francisc va face o vizită istorică în România între 31 mai și 2 iunie. Călătoria apostolică a papei Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, și se desfășoară sub genericul „Să mergem împreună!”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Penthouse-ul de 500.000 € al Loredanei Chivu a fost ”devalizat”! Imagini HALUCINANTE!
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
EXCLUSIV El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută făcuse infarct când...
Ce experiență a avut un român care și-a deschis o tavernă în Thasos! Acesta caută...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cel mai sigur SUV în caz de accident, testat luna asta
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
12 ANI închisoare pentru PĂRINȚI. Devine interzis în România
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Cum au încercat rudele Raisei, fetița dispărută și găsită fără suflare în Dolj, să ducă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Cercetătorii au detectat gheață de dioxid de carbon la periferia Sistemului Solar
×